Cum alegem cizmele de lucru potrivite?

Lucrezi într-un mediu unde nu este permisă folosirea bocancilor sau a pantofilor? Atunci poți apela cu încredere la o pereche de cizme care să te protejeze împotriva noroiului, apei, uleiurilor, grăsimilor ori substanțelor chimice. Folosite în trecut în mediul rural sau la activitățile din agricultură, cizmele de cauciuc au devenit unele dintre produsele care pun siguranța și confortul pe primul loc. Acestea sunt potrivite pentru diverse utilizări, însă au caracteristici specifice în funcție de mediul căruia îi sunt destinate. Iată cum poți să alegi o pereche de încălțăminte potrivită pentru nevoile tale:

Ia în considerare mediul în care se folosesc cizmele

Dacă vrei să alegi o pereche de cizme de lucru și protecție, de cea mai bună calitate, trebuie să știi că acestea sunt simple, au un design robust și de cele mai multe ori sunt în nuanțe închise precum negru, verde sau albastru. Cizmele se găsesc în două variante de lungimi, înalte și semiînalte, unele modele electroizolante asigură protecție împotriva electrocutării, altele sunt impermeabile sau includ inserții metalice care oferă protecție ridicată.

Acordă atenție confortului și durabilității

Lipsa confortului îngreunează munca și poate conduce la apariția rănilor la picioare, de aceea este foarte important să alegi o pereche de cizme suficient de largi la gleznă, ca să le poți încălța ușor și să nu te incomodeze în niciun fel. Trebuie să iei identifici și o mărime potrivită, dar care să-ți permită să porți uneori și șosete mai groase. Pe lângă acest criteriu este esențial să iei în considerare și rezistența produsului. Cu cât garanția acordată este mai mare și cizmele de lucru vor fi folosite fără probleme un timp îndelungat.

Verifică bombeul și lamela de protecție în talpă

În cazul în care lucrezi în construcții sau alte domenii unde pot exista deșeuri ascuțite pe jos, pot fi foarte utile cizmele de lucru dotate pe talpă cu lamelă de protecție. Aceasta poate fi metalică sau dintr-un material compozit care face încălțăminte mai ușoară. În funcție de mediul în care îți desfășori activitatea și bombeul metalic asigură o protecție excelentă împotriva factorilor dăunători pentru picioare, mai ales dacă există riscul căderii unor obiecte. Cizmele de lucru dispuse cu lamelă antiperforație și bombeu metalic asigură un nivel înalt de siguranță și oferă confort piciorului.

Ține cont de tipul cauciucului

Materialul din care sunt confecționate cizmele de lucru este important deoarece încălțămintea poate fi supusă unui nivel diferit de stres. Unul dintre cele mai ușoare cauciucuri este PVC-ul, un material rigid, amestecat cu nitrilul pentru a asigura mai multă protecție. Neoprenul e un cauciuc rezistent, dar subțire, iar cauciucul natural nu se deteriorează ușor, însă nu are durabilitate mare.

 

Încălțămintea depinde foarte mult de mediul de lucru. Există o gamă variată de cizme, potrivite pentru utilizări diverse, de la simpla purtare într-o zi ploioasă la munca în domenii solicitante.