Cum să-ţi alegi locuinţa ideală în funcţie de preferinţe

Achiziţia unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante investiţii pe care le faci de-a lungul vieţii. În mediul online şi la faţa locului te aşteaptă o mulţime de proprietăţi din care îţi este greu să o alegi pe cea potrivită. Iată câteva aspecte de care trebuie să ţii cont pentru a alege corect casa în care îţi vei petrece următorii ani.

Stabileşte un buget

Criteriul financiar este unul de bază când vine vorba de investiţii de amploare. Atât pentru achiziţia directă, cât şi pentru creditele imobiliare, trebuie să ai un buget estimativ. Astfel vei putea alege tipul construcţiei – casă sau apartament – numărul camerelor, zona rezidenţială, urbană sau rurală, dotările şi alte aspecte. Fie că întreprinzi căutări pe cont propriu sau apelezi la ajutorul unui agent imobiliar, un interval de preţuri este de mare ajutor drept prim criteriu de departajare a proprietăţilor disponibile.

Nevoile de bază

Casa în care vei locui va trebui să fie adaptată nevoilor tale. Ideal ar fi să ai suficiente camere pentru toţi membrii familiei. Dacă nu este posibil să cumperi o locuinţă cu trei sau patru camere în prima zonă din lista preferinţelor, soluţia nu este să achiziţionezi una cu mai puţine camere în acelaşi loc, ci una la fel de spaţioasă, dar într-o altă zonă. O altă potrivire perfectă ar fi ca naveta părinţilor la serviciu şi a copiilor la şcoală să fie cât mai scurtă, aşadar ţine cont şi de unităţile de învăţământ şi de sediile companiilor din vecinătate. Traficul rutier, în special în mediile urbane foarte aglomerate, poate fi un calvar. Din acest punct de vedere, o staţie de transport în comun aflată în apropiere te poate scăpa de multe bătăi de cap. Principiul este valabil şi pentru familiile în care nu toţi preferă naveta cu maşina.

Stilul de viaţă

Pentru că vorbim de locuinţa ideală, aceasta trebuie să se adapteze perfect nu doar nevoilor, ci şi dorinţelor tale. De cele mai multe ori ne dorim ca acasă să putem evada din rutina cotidiană. Unii sunt dependenţi de tehnologie, alţii au nevoie de spaţiu şi de cât mai multă verdeaţă. Spre exemplu, în privinţa Capitalei, este aproape imposibil să obţii o proprietate cu o curte generoasă în interiorul oraşului. Soluţia este să te orientezi către o casă din zonele limitrofe. Găseşti proprietăţi de vânzare în Dumbrava Vlăsiei, o oază înconjurată de verdeaţă situată la 15 kilometri de intrarea în Bucureşti, cu utilităţi complete şi proiecte imobiliare moderne pentru terenuri între 450 şi 2.000 de metri pătraţi.

Perspectiva viitorului

Atunci când cumperi o locuinţă trebuie să îţi imaginezi cam cât timp vei locui în ea. O garsonieră modernă pentru un tânăr student se va dovedi a fi neîncăpătoare odată ce îţi întemeiezi o familie. La fel este şi cazul apartamentelor cu două camere atunci când ai trei sau mai mulţi copii. Sau poate îţi doreşti ca la un moment dat să faci pasul de la bloc la casă. Perspectiva obţinerii unui loc de muncă mai bun în celălalt capăt al oraşului te poate expune la o navetă obositoare, aşadar poate îţi vei dori să te muţi în cartier. Acestea sunt doar câteva cazuri în care actuala locuinţă se poate dovedi a fi şi o investiţie imobiliară pentru viitor.

Îndeplinirea nevoilor tale de zi cu zi nu trebuie îngreunate de casa în care locuieşti. Dimpotrivă, acest spaţiu trebuie să-ţi ofere mediul potrivit pentru a începe de fiecare dată o nouă zi de lucru, de şcoală sau de concediu, după caz. Numărul membrilor familiei tale, obligaţiile şi obiceiurile fiecăruia sunt criterii de care trebuie să ţii cont având în vedere cel puţin perspectiva următorilor 5 ani. De multe ori, valoarea unui apartament în oraş este egală cu un teren generos şi o casă ridicată după preferinţele tale la mică distanţă de aglomeraţia urbană.