5 piese vestimentare esențiale într-o garderobă office

 

O ținută office trebuie să arate întotdeauna impecabil și să respecte anumite rigori atât în ceea ce privește atât hainele, cât și atitudinea. Dacă biroul este pentru tine o a doua casă, atunci sigur garderoba ta abundă în piese vestimentare clasice. Sau cel puțin așa ar trebui. Cum faci să fii „la patru ace”, elegantă, rafinată, dar, în același timp mereu în tendințele modei? Prima regulă este să investești în câteva articole de bază care nu se vor demoda niciodată. Este vorba despre acele haine care se potrivesc la diferite outfituri și pe care orice femeie care adoptă stilul office trebuie să le aibă în șifonier. 

Pornind de la ele, îți vei crea cele mai elegante și moderne ținute atunci când mergi la birou, fără să riști să dai greș. Iată-le:

Cămașa albă

Cămașa albă este una dintre piesele vestimentare care nu se demodează niciodată. Specifică stilului office, ea poate fi purtată la fel de bine și în outfituri casual sau elegante, fiindcă are menirea de a oferi acea notă de rafinament pe care orice femeie și-o dorește. La birou, acest articol este foarte simplu de purtat. Pornind de la cămașa albă, poți crea ținute ideale pentru întâlnirile de afaceri sau, pur și simplu, pentru o zi de muncă. Poart-o cu un pantalon clasic bej, scurt până la glezne sau cu o fustă până la genunchi. În zilele de vineri sau atunci când nu ai ședințe importante la birou, combină cămașa albă cu o pereche de jeanși evazați, de culoare închisă, cu talie înaltă. Poartă pe umeri un blazer, pentru un plus de eleganță. 

Costumul deux-pieces

Vedetă a ultimelor sezoane, costumul format din două piese este ideal de purtat în ținutele office. Optează pentru croieli clasice, pantalon cu dungă și sacou cambrat, iar, pe dedesubt, în loc de cămașă poartă un top cu dantelă. Îți vei păstra lookul serios, dar, în același timp, vei transmite feminitate cu acest tip de outfit. Și opțiunea costumului format din sacou și fustă este de luat în calcul pentru birou, cu precizarea că fusta trebuie să fie pe linia genunchilor, nu mai sus. În sezonul cald, sacoul merge înlocuit cu vesta, un fel de blazer, dar, fără mâneci. 

În ceea ce privește culorile costumelor pentru birou, nu te opri la negru. Poartă costume albe, bej, camel sau chiar în culori ceva mai vibrante, precum albastru regal, verde, roșu sau nuanțe pastelate, precum roz pal sau bleu.

Sacoul cambrat 

Pe lângă costumul deux-pieces, care e extrem de modern și ușor de purtat la birou, din garderoba ta nu trebuie să lipsească nici sacoul cambrat. Poartă-l în ținutele tale office compuse inclusiv din blugi, atunci când ai o zi mai lejeră sau când pur și simplu nu ai timp sau dispoziția necesară pentru o ținută mult prea sobră. Adaugă o pereche de stiletto cu toc și câteva accesorii minimaliste, precum un ceas, o pereche de cercei fini și un colier.

Fusta creion/fusta midi plisată

Dacă silueta îți permite și ai o talie perfectă, fusta creion va fi ideală de purtat la birou, cu o cămașă cu gulerul ridicat sau cu un top și cu un sacou pus pe umeri. În situația în care ai niște forme ceva mai rubensiene, include fusta midi plisată în garderoba ta pentru birou. 

Geanta care te scoate din anonimat

Nicio ținută de birou nu este completă fără o geantă care să te scoată din anonimat. Pentru un look perfect, investește în poșete de calitate, confecționate din materiale de calitate, cu finisaje perfecte. O geantă Michael Kors, de exemplu, în care să-ți ții lucrurile personale și pe care să o porți pe mână sau pe umăr îți va oferi o notă de eleganță aparte. Optează pentru poșete de calitate, care să îmbine utilul cu plăcutul, adică să fie și frumoasă dar și suficient de încăpătoare să-ți încapă lucrurile pe care le vrei mereu cu tine.

Nu uita nici de accesorii, zonă unde e de preferat să mergi pe minimalism. Poartă cercei din materiale prețioase, de dimensiuni mici, coliere cu perle, care sunt extrem de elegante și moderne și un ceas la mână. Completează outfiturile office cu pantofi cu toc, fără să lași la vedere degetele de la picioare. Dacă, totuși, nu te împaci prea bine cu tocurile, poartă balerini cu vârf ascuțit.