Când să apelezi la un camin de batrani?

Vârsta a treia reprezintă acea etapă a vieţii, în care, cei care au privilegiul de a o parcurge, sunt la momentul bilanţului. Amintiri, realizări, nepoți… De multe ori, totuși, se-ntâplă ca o vizită la medic să aducă și îngrijorări cu privire la viitor. Acesta este momentul în care, ceilalți membri ai familiei, sunt puși în fața unor întrebări care par devastatoare.

“Ce va spune tata (sau mama) ?
Se va simţi abandonat ?
Pe mine m-a ajutat întotdeauna iar eu, îl duc de-acasă ?
Ce vor crede ceilalți, din familie ?
Dar eu, voi mai putea dormi vreodată liniștit, știind că-i acolo ?”

Copiii, au sufletul sfâșăiat de astfel de întrebări, atunci când medicul îi informează despre instalarea unei afecțiuni neurologice, însoțită de o perspectivă extrem de sumbră – “…în curând va fi din ce în ce mai greu. Va avea nevoie de sprijin chiar pentru lucrurile simple, vor fi momente când nu-și va mai aminti aproape nimic sau, va fi foarte tensionat. Nu se va mai putea îngriji singur. Ar fi foarte bine să primească ajutor specializat. Va trebui să găsiți un camin de batrani. Este cea mai bună soluție, pentru momentul dat.”

Iar aceste preocupări continuă să ocupe tot mai mult spațiu în mintea familiei apropiate. Îngrijorări, lacrimi, învinovățiri… Sfatul medicului specialist este clar, deteriorarea cognitivă și declinul fiziologic trebuie tratate în codiții speciale de îngrijire și asistență.

Care e soluția?

De fapt, în calitate de fiu sau de fiică, trebuie răspuns cu sinceritate la o altă întrebare – “Ce este mai bine pentru părintele meu acum? Îi va fi mai bine acasă sau îi va fi mai rău ?” Un azil de batrani, nu este în mod obligatoriu alegerea corectă. Până în acel punct mai sunt și alte opțiuni.

Una dintre variante, ar putea fi să apelezi la ajutorul unei alte persoane pentru servicii legate de supraveghere, hrană și igienă. Impedimentul vine însă, din faptul că o persoană nu poate asigura astfel de servicii 24/24 h.
Serviciile specializate de îngrijire la domiciliu, reprezintă și ele o soluție, dar cu același impediment.

Numai prin observație, copii își pot da seama, dacă parintele lor zăbovește prea mult la cumpărături, pentru că a greșit drumul de întoarcere, dacă nu mai folosește corect obiectele electrocasnice, dacă este mai tensionat sau mai furios decât de obicei, dacă uită să mănânce sau să se hidrateze, dacă are probleme în a recunoaște persoane. Dacă cele enumerate mai sus devin situații obișnuite și prin urmare, din ce în ce mai greu de gestionat, atunci da, este cazul ca familia să înceapă căutările pentru un serviciu social rezidențial de îngrijire, dedicat persoanelor vârstnice. Pe scurt, un camin de batrani.

Odată luată această hotărâre, demersul trebuie privit drept o strategie  care urmărește conservarea, cât mai mult cu putință, a funcțiilor cognitive, motrice, fiziologice. Iar acest prim pas al strategiei, nu poate fi catalogat drept abandon sau lipsă de iubire. Din contră, în acel moment și, numai atunci, este cea mai corectă decizie.

Odată luată această hotărâre, demersul trebuie privit drept o strategie care urmărește conservarea, cât mai mult cu putință, a funcțiilor cognitive, motrice, fiziologice. Iar acest prim pas al strategiei, nu poate fi catalogat drept abandon sau lipsă de iubire. Din contră, în acel moment și, numai atunci, este cea mai corectă decizie.