Ce vase de gătit sunt potrivite într-o bucătărie modernă?

O bucătărie modernă este definită printr-un design aerisit, folosirea inteligentă a spațiului și crearea unei armonii între decor și funcționalitate. Însă, indiferent de amenajare, o astfel de încăpere nu este completă dacă nu ai vasele potrivite pentru gătit, nu-i așa? Într-un stil de viață modern, timpul alocat gătitului este aproape limitat, așa că ai nevoie de  ustensile și vase practice, versatile și ușor de curățat. Iată câteva produse care nu trebuie să lipsească dintr-o bucătărie aflată în tendințe:

Vase ceramice

O alternativă sănătoasă și durabilă la aluminiul clasic, vasele ceramice au devenit tot mai populare. Acestea asigură savoarea preparatelor culinare, dar în același timp impresionează prin eficiența și versatilitatea lor. Sunt non-aderente, așa că rola de bucătărie e nelipsită când vrei să le cureți fără să distrugi suprafața, au proprietăți de conductibilitate termică excepționale și nu dezvoltă substanțe periculoase pentru sănătate, indiferent de temperatura la care gătești alimentele.

Oale și cratițe din lut

Deși nu reprezintă o noutate în gastronomie, accesoriile din lut sunt din nou la modă. Așadar, nu trebuie să lipsească dintr-o bucătărie modernă pentru că oferă mâncării o savoare unică și păstrează cel mai bine proprietățile nutritive ale alimentelor. Chiar dacă au o istorie de sute de ani, oalele și cratițele din lut nu alterează sub nicio formă gustul autentic al preparatelor și pot fi folosite atât pe flacăra aragazului cât și în cuptor.

Vase electrice

Unele mâncăruri îți răpesc bucuria de a găti din cauza timpului îndelungat de preparare? Ei bine, ultimii ani au adus o mulțime de inovații și în ceea ce privește gastronomia, iar vasele electrice pentru gătit sunt unele dintre ele. Cunoscute și sub numele de “multicooker” sau “slow cooker”, aceste produse electrice pot prepara feluri de mâncare diferite. Tot ce trebuie să faci este să pui toate ingredientele înăuntru și să setezi preparatul culinar pe care vrei să-l gătești.

Vase din sticlă

Pe lângă faptul că sunt extrem de elegante, vasele din sticlă sunt foarte bune pentru gătirea alimentelor la cuptor. Sticla a fost inventată timpuriu și este considerată cel mai bun material pentru depozitarea preparatelor culinare. Dacă vorbim de sticla de yena, aceasta este un material inert, ceea ce înseamnă că nu va interacționa în niciun fel cu alimentele.

Forme din silicon

Siliconul este unul dintre cele mai inovatoare descoperiri în materie de vase de copt. Acesta permite coacerea uniformă a prăjiturilor sau a diferitelor tipuri de aluat. Formele din silicon se găsesc în culori variate și modele atractive, așa că reușesc să creeze un adevărat spectacol într-o bucătărie modernă prin aspectul lor. În plus, sunt flexibile și se curăță ușor.

 

Cu ajutorul acestor vase poți utila cu ușurință o bucătărie modernă. Nu trebuie să fii un bucătar profesionist ca să gătești mâncăruri delicioase, ci doar să știi să identifici soluțiile potrivite ritmului tău de zi cu zi.