Cele mai interesante locuri de vizitat în Egipt

Egiptul este una dintre destinațiile cele mai bune pentru a-ți petrece vacanța, datorită bogatei varietăți de locuri pe care poți să le vizitezi, începând de la piramide și vestigiile antice până la luxoasele resorturi de pe litoralul Mării Roșii. Iată câteva dintre acestea.

Platoul Giza, un „must-have” al sejurului

Dacă vrei să ajungi în Egipt, neîndoielnic, platoul Giza, unde se află cele trei piramide și Sfinxul, este un „must-have” al sejurului. Călătoriile către aceste vestigii se realizează din Cairo, întotdeauna cu un ghid care te va conduce într-un periplu al istoriei uimitoare a Egiptului.

Valea Regilor, misteriosul complex funerar

Aflat în apropierea fluviului Nil, în dreptul orașului Luxor, Valea Regilor a constituit vreme de 500 de ani locul în care au fost construite morminte pentru faraonii și nobilii Regatului Egiptean. Până în prezent au fost descoperite 63 de morminte, dintre care doar 18 sunt deschise spre vizitare.

Stațiunile luxoase de pe litoralul egiptean

Litoralul Mării Roșii deține mai multe stațiuni, dintre care cele mai căutate sunt Sharm el Sheikh şi Hurghada, datorită resorturilor de lux, oportunităților de relaxare la piscinele amenajate în apropierea hotelurilor, ori de practicare a sporturilor nautice și acvatice, precum navigație, kitesurfing, windsurfing, plimbări cu balonul, snorkeling și scufundări la adâncime.

Khan el-Khalili, locul suvenirurilor frumoase

Una dintre principalele atracții din capitala Egiptului, Cairo, pentru turiștii străini și egipteni este bazarul Khan el-Khalili, unde vei găsi mult căutatele suveniruri specifice culturii și istoriei egiptene, dar și condimente, bijuterii hand-made, alimente și articole vestimentare. În apropierea bazarului se află cetatea Salah el-Din, ori Parcul Al Azhar, care are un decor peisagistic impresionant.

Muzeul Egiptean din Cairo

Dacă ești pasionat de cultură, poți face un periplu prin istoria Egiptului, vizionând cele peste 120.000 de obiecte de patrimoniu, printre care sarcofage, papirusuri, statuete, colecții de monede etc., expuse în galeriile Muzeului Egiptean din Cairo.

Muntele Sinai, loc de pelerinaj 

În Peninsula Sinai se află una dintre cele mai căutate locații de către pelerini creștini, musulmani și evrei din întreaga lume, și anume Muntele Sinai sau Horeb. La poalele acestui munte se află cea mai veche mănăstire creștină – „Sfânta Ecaterina” – care își păstrează construcția originală. Tot aici se află și una dintre cele mai vechi colecții de codici timpurii și manuscrise din lume.

Egiptul este printre puținele țări din lume care are o istorie atât de bogată și de îndelungată și care continuă să uimească milioane de turiști din întreaga lume, de aceea, dacă vrei să-l vizitezi, aici găsești sejururi last minute.