Evenimente neprevăzute din vacanță. Află cum să le dai de cap!

Vacanța este probabil cel mai așteptat moment al verii, dar și al anului. Reprezintă prilejul perfect pentru a te relaxa și răsplăti după toate reușitele din plan personal și profesional. Fie că e la mare, la munte sau sub formă de city break, în țară sau în străinătate, o vacanță îți va încărca mereu bateriile și te va face să uiți de grijile de zi cu zi. Cu toate acestea, există și situații în care apar evenimente neprevăzute, iar dacă nu știi cum să le gestionezi, acestea îți pot strica toată experiența vacanței.

 

Iată ce să faci dacă te confrunți cu următoarele situații neprevăzute!

 

 

  • Arsuri solare

 

 

După o zi distractivă petrecută la plajă, observi că pielea ta este roșie, prezintă mâncărime, usturime și sensibilitate cutanată. Se pare că, deși ai aplicat SPF conform instrucțiunilor, ai reușit să dezvolți o arsură solară. Pentru a trata această afecțiune, aplică comprese reci pe zonele afectate, fă dușuri reci frecvente, aplică loțiuni calmante și revigorante pe bază de aloe vera și nu uita să te hidratezi corespunzător, consumând cât mai multe lichide. În cazul în care simptomele se agravează și ajungi să ai febră, frisoane și vezicule cu lichid pe suprafața corpului, consultă un medic de specialitate!

 

 

  • Toxiinfecții alimentare

 

 

Ai mâncat la unul dintre restaurantele cu cele mai bune recenzii, iar mâncarea a fost absolut delicioasă. Cu toate acestea, ajungi înapoi în camera de hotel și începi să ai simptomele unei toxiinfecții alimentare, precum greață, crampe stomacale, febră, un stomac deranjat, iar în ultimă instanță, vomă. Pentru început, abține-te din a mai mânca câteva ore, pentru a pune în repaus tractul digestiv, iar apoi consumă soluții orale care conțin glucoză și electroliți, dar și apă și ceaiuri. În următoarele zile păstrează o dietă simplă, care să conțină pâine prăjită, covrigei, supe și fructe, cum ar fi bananele și merele.

 

 

  • Spargerea display-ului telefonului

 

 

Inevitabilul s-a produs. Telefonul ți-a căzut pe jos și cu emoție îl ridici să vezi care este starea lui. Observi că ecranul s-a spart și display-ul a fost afectat, iar acum îți pare rău că te-ai încăpățânat și nu ți-ai cumpărat o folie de protecție calitativă și o husă rezistentă. Fie că ești pe litoralul românesc, dansezi pe ritmurile de la Electric Castle sau urci pe Tâmpa, MobileFIX.ro îți oferă servicii de înlocuire display iPhone atât în Constanța și Cluj, cât și în Brașov. Astfel, telefonul tău va fi reparat rapid, iar tu te vei putea bucura în continuare de vacanță.

 

 

  • Pierderea sau furarea actelor

 

 

Fie că ai lăsat geanta de plajă nesupravegheată, fie că ești responsabil de pierderea actelor, banilor sau cardului de credit, ia-ți un moment și respiră. Este normal să simți cum panica ia control asupra ta, însă trebuie să îți păstrezi calmul când te confrunți cu astfel de situații. În cazul în care îți lipsește cardul de credit, anunță imediat banca emitentă și solicită blocarea acestuia. Pentru pierderea buletinului este foarte important să te prezinți în termen de 24 de ore la Direcția pentru Evidența Persoanelor, iar în cazul în care călătorești în afara țării, vezi aici ce trebuie să faci dacă rămâi fără acte în străinătate.

 

Oricât de bine ți-ai plănui vacanța și oricât de atent ai fi, câteodată te lovești de anumite probleme pe care nu ai fi putut să le anticipezi. Este important să îți păstrezi calmul, să te informezi în vederea soluționării oricărei probleme care ar putea apărea și să reușești să te simți bine în continuare în vacanța pe care ai așteptat-o atât de mult timp.

 

Sursă foto: Unsplash.com