Idei simple și practice pentru amenajarea biroului

Dacă ai posibilitatea să lucrezi de acasă, ești un om cu adevărat norocos. Pe lângă faptul că poți câștiga mai mult timp pentru finalizarea proiectelor, îți poți construi biroul după placul tău. Un birou practic nu înseamnă un spațiu amenajat scump, pentru că ai la dispoziție o întreagă gamă de accesorii pe care le poți folosi. Iată câteva idei din care te poți inspira.

Cumpără un fotoliu puf pentru birou

Un puf pentru birou este un scaun moale și comod, care se așează pe podea și seamănă cu o pernă. Este extrem de comod și creează un efect vizual deosebit. Poți găsi un puf la preț avantajos, deci nu va trebui să cheltuiești prea mulți bani pentru amenajarea biroului. Aceste fotolii sunt extrem de versatile, având culori, forme și dimensiuni diferite. Dacă pui fotoliul puf în birou, specialiștii îți recomandă să alegi unul de culoare neutră, dintr-un material mai pretențios, cum ar fi mătasea. 

Luminează corect spațiul de lucru

Iluminarea corectă a biroului ajută foarte mult la creșterea productivității, îmbunătățește starea de spirit și capacitatea de concentrare. Biroul poate fi plasat în fața unei ferestre sau paralel cu aceasta. În acest fel, lumina o să cadă direct pe spațiul tău de lucru. 

Cele mai potrivite lămpi pentru birou sunt cele cu lumina rece și cu becuri LED. Avantajul acestor lămpi este că oferă o lumină apropiată cu cea naturală, necesară pentru serile în care trebuie să lucrezi la birou. Lampa trebuie poziționată pe partea stângă sau în fața biroului, astfel încât lumina să poată cădea pe spațiul de lucru. 

Creează spații pentru depozitare

Pentru amenajarea unui birou sunt ideale bibliotecile, etajerele și chiar câteva polițe pe pereți, care vor asigura un spațiu de depozitare pentru documente, dosare sau obiecte decorative, cum sunt câteva ghivece cu plante. Acestea arată bine și creează o atmosferă aerisită și proaspătă. În plus, ajută la creșterea productivității muncii și stimulează creativitatea. 

Dacă vei ține cont de aceste sfaturi, cu siguranță vei putea amenaja biroul perfect chiar la tine acasă.