3 ținute PERFECTE în care să sărbătorești de 1 Mai

 

Mini-vacanța de 1 Mai este la doar câteva zile distanță și trebuie să o întâmpini cum se cuvine, în special pentru că vremea și temperaturile vor ține cu toți cei care vor să petreacă în aer liber, zi și noapte. Pentru a te bucura pe deplin de aceste zile libere, alege să te îmbraci potrivit pentru a te simți bine în orice context.

Pentru români, 1 Mai a devenit un prilej de petrecere și de inaugurare a sezonului estival pe malul Mării Negre sau de a revedea munții în stațiunile montane din apropierea de orașe. Indiferent de unde ai ales să te bucuri de primăvară cu această ocazie, rămânând în oraș sau plecând cu familia și prietenii într-un scurt concediu, acordă atenție ținutelor pe care le pui în bagaj. Poți fi chic și relaxată oriunde, oricând, dacă alegi hainele potrivite pe care să le porți.

Află din acest articol care sunt elementele esențiale pentru a compune 3 ținute perfecte de 1 Mai:

  1. Nu contează unde mergi, important este să te simți bine, iar hainele joacă un rol important în acest sens. Oriunde te va găsi 1 Mai 2018, poți purta o pereche de pantaloni și un tricou, ambele foarte comode, oferindu-ți flexibilitatea de care ai nevoie. Alege să le asortezi cu sandalele colorate cu platforma de la Modlet, a căror talpă ortopedică este perfectă pentru o zi lungă de plimbări în aer liber. Pentru a fi cu adevărat chic, lasă sandalele să fie elementul principal al ținutei și alege pentru pantaloni si tricou culori deschise. Pentru seară, adaugă un cardigan croșetat și continuă să te distrezi.
  2. Dacă ai ales să pleci în drumeții la munte, să te aventurezi în parcuri și să te distrezi cât mai bine cu prietenii tăi, verifica noua colectie de sandale cu talpă joasă pe care să le încalți la o salopetă de blugi în tendințe, purtată peste un tricou. Cele mai practice salopete sunt cele cu pantaloni scurți, însă poți opta și pentru una tip fustă. Evită accesoriile de această dată, însă nu uita acasă ochelarii de soare, întrucât se anunță vreme plăcută, foarte potrivită pentru ieșirea în natură pe care o aștepți de atâta timp.
  3. Vrei să ai cele mai apreciate poze pe Instagram din mini-vacanța de 1 Mai? Fii boemă purtând o rochie midi din materiale ușoare, colorate, cu sandale sau teniși comozi și nu uita de pălăria de paie! Aceasta trebuie să fie accesoriul indispensabil în această vară, deci nu îți poți face debutul fără a o purta. Alege colțurile de natură preferate și surprinde cele mai frumoase amintiri la începutul sezonului cald.

Acum că ești echipată cu ținuta perfectă, poți fi sigură că vacanța ta va fi de neuitat!