Antreprenor în 2021: 3 idei de afaceri cu buget redus

Te-ai gândit de multe ori să îți deschizi o afacere, dar nu crezi că ai suficiente resurse pentru un asemenea demers? Foarte mulți tineri antreprenori se aventurează către investiții considerabile, dar deseori aleg piețe suprasaturate și sfârșesc prin a obține câștiguri mult prea mici. 

 

Din fericire, există o mulțime de idei de afaceri cu buget redus pe care le poți pune în aplicare și pentru care există cerere. În momentul în care alegi direcția spre care să te îndrepți, poți merge către o afacere de care să fii pasionat sau poți alege pur și simplu un domeniu în ascensiune. Iată ce idei ai putea pune în aplicare cu un buget mai restrâns.

1.Firmă de curățenie

Serviciile de curățenie sunt la mare căutare și reprezintă genul perfect de investiție din care să poți acumula rapid un profit. Cea mai mare cerere vine din partea companiilor, dar există și un număr mare de persoane private care sunt dispuse să apeleze la astfel de servicii.

 

Majoritatea firmelor de acest fel asigură, de obicei, curățenia numai în interior, lucru de care poți profita oferind servicii de curățenie și în curți sau grădini. Poți explora noua tehnologie de curățare prin presiune, care este rapidă și eficientă. Alege un compresor de aer performant pe care să îl conectezi la un pistol special pentru curățare, care funcționează cu aer sau apă.

 

Așadar, vei avea nevoie doar de echipamente și produse speciale de curățat și, bineînțeles, de personal specializat. Oferind atât servicii nișate, cât și oferte generale de curățenie, vei putea obține rapid clienți fideli.

2. Servicii pentru mașini electrice

Piața vehiculelor electrice este într-o continuă creștere, cu un număr din ce în ce mai mare de oameni care s-au decis să protejeze natura. Așadar, cererea de servicii pentru mașinile electrice este și ea în ascensiune, de aceea o astfel de afacere va fi cu siguranță profitabilă.

 

Pentru început, poți recurge la importarea de stații de încărcare special destinate acestor vehicule, care nu va fi extraordinar de costisitoare. Majoritatea orașelor mari din România sunt într-un proces intens de amenajare de locuri cât mai accesibile în care să instaleze aceste stații, așa că investiția ta va fi cu siguranță una de succes.

3.Firmă de protecția muncii

Cu ajutorul unei investiții minore, îți poți deschide un tip de firmă pentru care va exista întotdeauna cerere. Orice companie are nevoie de servicii de protecția muncii și de documente care să ateste că toate normele în rigoare sunt respectate. Așadar, un astfel de proiect este o afacere de viitor.

 

Pentru o firmă de protecția muncii, vei avea nevoie să investești doar într-o formă legală de funcționare și într-o modalitate de promovare, iar ca sediu poți folosi și propria locuință.

 

Alegerea afacerii potrivite poate duce la o investiție profitabilă chiar dacă ai la dispoziție un buget redus. Înainte de a te decide asupra domeniului, explorează toate posibilitățile și mergi către opțiunea cea mai potrivită pentru tine.