Consumabilele de hârtie de unică folosință pentru o igienă impecabilă

Ștergerea suprafețelor și uscarea mâinilor se poate realiza în multe moduri, însă cea mai eficientă și igienică soluție este reprezentată de consumabilele de hârtie de unică folosință. Fie că vorbim despre prosoapele pliate de hârtie, de șervețele faciale sau role medicale, eficiența produselor de unică folosință este de neegalat.

Uscarea mâinilor este mult mai igienică, dacă se folosesc prosoapele din hârtie și nu cele clasice, care pot menține mulți microbi sau uscătoarele de mâini, care de cele mai multe ori nu sunt cele mai igienice. Același lucru fiind valabil și pentru ștergerea suprafețelor.

Atunci când vorbim despre zonele mai aglomerate, precum spațiile pentru birouri, mall-urile, benzinăriile, clinicile și spitale și așa mai departe, toaletele acestora trebuie să fie utilate corespunzător cu consumabile de hârtie de unică folosință, astfel încât igiena să se realizeze corespunzător.

Cel mai important avantaj al acestor produse din hârtie, se referă la caracteristica specială de a fi de unică folosință, astfel, nu ajută la înmulțirea microbilor și sunt ușor de folosit și ușor de reciclat.

Utilizand prosoapele pliate din hârtie, putem scădea considerabil riscul de a ne contamina cu diverse bacterii. De asemenea, s-au făcut de-a lungul timpului numeroase studii care au arătat faptul că dacă nu ne uscăm corespunzător mâinile, riscul de a ne contamina este unul destul de ridicat.

În plus,dacă dorim ca igienizarea să se facă ușor, fără atingerea suprafețelor din spațiile publice, este indicat să folosim dispensere și dozatoare cu senzor, care nu trebuie atinse pentru dozarea săpunului sau a prosoapelor de hârtie.

În plus, consumabilele de hârtie se pot folosi cu succes și în spitale și cabinete medicale, acolo unde după fiecare consultație igiena trebuie să se realizeze impecabil. Atât în centrele medicale, cât și în saloanele de înfrumusețare sunt recomandate rolele medicale și prosoapele pentru coafor, realizate tot din hârtie de unică folosință, care se folosesc pe paturile speciale și se schimbă după fiecare utilizare cu un nou cearceaf igienic.

Produsele de hârtie sunt extrem de variate, de la șervețele faciale sau de masă, la prosoape pliate, hârtie igienică, role de hârtie industrială, role de hârtie pentru domeniul medical, pentru patul de consulație sau prosoape de hârtie pentru coafor.

Un alt mare avantaj în ceea ce privește hârtia, mai mult sau mai puțin pentru sănătatea noastră de zi cu zi, se referă la faptul că este un material biodegradabil. În comparație cu plasticul sau cu alte materiale, hârtia care se utilizează pentru aceste prosoape de unică folosință este biodegradabilă, ceea ce înseamna că se autodistruge într-un timp mult mai scurt, fără a provoca niciun fel de daună mediului înconjurător. Așa cum este și de înțeles și bineînțeles responsabil, este necesar să reciclăm consumabilele folosite, aruncând hârtia utilizată în coșuri de gunoi dedicate colectării selective de deșeuri.

Consumabilele de hârtie de unică folosință sunt soluțiile ideale pentru o igienă perfecta, indiferent de spațiul în care sunt folosite: acasă, în clădiri de birouri, în centre comerciale, restaurante, spitale