Întâlnire de afaceri: 5 greșeli de etichetă

Succesul în business înseamnă și atenție la detalii, cum ar fi ținuta pe care o adopți, comportamentul tău la întâlnirile de afaceri, felul în care te îmbraci și atitudinea de lider pe care o inspiri celorlalți. 

 

Mai jos vei găsi un scurt ghid orientativ cu 5 dintre cele mai frecvente greșeli de etichetă pe care să le eviți atunci când mergi la o întâlnire de afaceri: 

Nu întârzia la întâlnirea de afaceri

 

Prima regulă și cea mai importantă este să fii punctual. 

Asigură-te că ai suficient timp la dispoziție pentru a ajunge la ora stabilită, ba chiar cu câteva minute înainte, suficiente cât să-ți tragi sufletul. În cazul în care apare o situație neprevăzută, precum un ambuteiaj în trafic, atunci anunță în timp util persoana cu care urmează să te vezi. 

Ținuta mult prea elegantă sau prea casual

 

Principala greșeală de etichetă este dată de faptul că oamenii fie se îmbracă prea elegant, fie nu acordă prea mare atenție ținutei. Atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, hainele pentru o întâlnire de afaceri trebuie să fie clasice, ușor sobre. 

 

Costumul elegant la bărbați, cu diverse accesorii mai degrabă pentru o petrecere de seară nu se pretează a fi purtat la reuniune business. Pentru doamne, minimalistul hainelor va fi mereu de efect și va crea o notă de rafinament. Așadar, alege un costum cu pantalon sau fustă și sacou, pe sub care să pui o cămașă sau un top în aceeași nuanță, ori o rochie până la genunchi, cu croială clasică, alături de câteva accesorii metalice, de dimensiuni mici. 

Parfumul prea puternic și pregnant

Una dintre cele mai frecvente greșeli de etichetă este utilizarea unei miresme mult prea puternice, care adesea poate crea o senzație de disconfort pentru interlocutori. Evită-le pe cele tari și dulci și optează mai degrabă pentru unele fresh. Găsești aici parfumuri originale din care poți să alegi unul potrivit a fi purtat la birou sau la reuniunile de afaceri. 

Lipsa atenției către interlocutor 

 

Atunci când omul din fața ta îți explică un punct de vedere sau o opinie personală, acordă-i toată atenția, chiar dacă există tendința ca gândul să fugă la alte lucruri considerate poate mai importante pentru tine. Evită să ajungi în situația de a-l ruga să repede, pentru că dai dovadă de lipsă de profesionalism. 

Alte activități care să întrerupă conversația 

Telefonul mobil, apelurile, mesajele sau mailuri pot aștepta până când încheiați întâlnirea. Este o greșeală ca atunci când te întâlnești cu cineva pentru a discuta afaceri sau negocia proiecte să întrerupi conversația pentru alte activități. Desigur, regula nu se aplică la urgențe, însă evită pe cât posibil să te lași distras de telefon. 

 

Nu uita că pentru reușita în afaceri atitudinea este extrem de importantă, așa că ține spatele drept, zâmbește-i interlocutorului, arată diplomație, arată și impune la rândul tău respect.