Fie că este vorba despre o clădire de birouri, fie despre un sediu al firmei sau un punct de lucru, ar trebui să te preocupe siguranța angajaților tăi. Iată care sunt trei dintre măsurile eficiente de protecție la care poți recurge, astfel încât să asiguri atât un grad ridicat de securitate, cât și liniștea echipei tale.
1. Interfon sau videointerfon
Accesul în clădirea firmei nu ar trebui să fie liber oricui, iar din acest motiv îți recomandăm să instalezi interfoane sau videointerfoane de la merXu. Angajații tăi pot intra pe bază de cartelă sau, în cazul dispozitivelor smart, cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefonul mobil.
De asemenea, comunicarea cu vizitatorii sau clienții devine mult mai ușoară prin intermediul unui interfon clasic sau video. Accesul acestora în clădire și redirecționarea lor se poate realiza într-un mod facil astfel, în special dacă sediul firmei este la un etaj superior al clădirii, departe de intrare.
Pentru a alege cel mai bun dispozitiv, în conformitate cu nevoile echipei tale, trebuie să ții cont de mai multe aspecte tehnice, precum: raza de acțiune (aria de acoperire a interfonului poate fi între 50 și 300 de metri), numărul de canale, modul de funcționare (cu fir sau wireless), alimentare (la o sursă de electricitate, cu acumulatori sau cu baterii), calitatea sunetului și a imaginii.
2. Camere de supraveghere
Un sistem de camere de supraveghere poate oferi un plus de siguranță angajaților, mai ales dacă un operator monitorizează imaginile. Montează camere în puncte-cheie din clădire, însă ai grijă ca cei din echipa ta să nu se simtă puși sub lupă la serviciu. Evită supravegherea spațiilor de lucru sau cere acordul angajaților înainte de a amplasa camere în zonele în care aceștia își desfășoară activitatea.
Mai mult, pe lângă numărul de camere necesar și amplasarea acestora, ia în considerare: rezistența la temperaturi scăzute sau la intemperii, rezoluția (măsurată în pixeli), dimensiunea lentilelor și a senzorului, imaginile pe timp de noapte, senzorul de mișcare sau cel termic ș.a.
3. Sistem de alarmă
Un set de dispozitive antifurt are rolul de a semnala prezența nedorită a unor persoane și tentativa lor de intrare prin efracție. Sistemul de alarmă detectează pătrunderea în clădire, prin intermediul unor senzori (magnetici, de șocuri sau vibrații) instalați la ferestre și uși.
De asemenea, un astfel de sistem poate avea sirene sau semnale sonore puternice. În plus, poate trimite alerte către proprietari sau către o firmă de pază, care să intervină rapid. Sediul firmei, de altfel, poate avea paznici proprii, pentru supravegherea permanentă.
Asigură atât protecția și liniștea ta, cât și a angajaților, prin luarea măsurilor eficiente pentru siguranța echipei tale: instalarea interfonului sau videointerfonului, montarea unui sistem de supraveghere video și a unui sistem de alarmă.