Soluțiile Eutron pentru organizarea eficientă a unui depozit de marfă

Punerea la punct a unui depozit de marfă într-un mod eficient și organizat este un proces benefic pentru companie din mai multe motive. Nu doar că ajută la un control mai bun al inventarului și în gestionarea timpului, dar simplifică, de asemenea, întregul proces de afaceri, – de la colaborarea cu furnizorii, comandarea materialelor și produselor necesare până la înregistrarea și expedierea acestora  către clientul final.

Probabil te întrebi cum este posibil acest lucru, având în vedere cererile mari ale consumatorilor și competitorii puternici de pe piață? Unul dintre aspectele contemporane pe care trebuie să le ai în vedere este implementarea unor soluții de automatizare inovative care să te ajute în organizarea eficientă a depozitului de marfă.

Iată mai jos câteva dintre soluțiile propuse de Eutron:

1. Sistemul de măsurare automată a coletelor

Ca să nu existe dificultăți în măsurarea dimensiunii și greutății coletelor atunci când sunt expediate către destinatarul final, Eutron propune un sistem cu ajutorul căruia citirea și înregistrarea acestor date se realizează automat. Soluția este conectată la aplicația de gestiune WMS, astfel încât, după fiecare utilizare, să genereze informații esențiale despre:

  • Depozitarea optimizată a coletelor și pachetelor;
  • Conținutul paleților care intră și ies din depozit.

Mai mult, sistemul de măsurare automată a coletelor permite verificarea în timp real a tipului de colete și pachete din depozit. Astfel, alegerea ambalajului potrivit pentru produse devine o decizie mai ușoară, iar procesul de optimizare a spațiului devine mai simplu deoarece sistemul te va ajuta să organizezi articolele ambalate sau cu forme neregulate care pot ocupa spațiu în plus. Până la urmă, un spațiu bine organizat, fie că vorbim de un depozit sau de un magazin fizic, influențează în mod pozitiv profitabilitatea firmei.

2. Sistemul de măsurare automată a paleților

Față de prima soluție automatizată propusă de Eutron, sistemul de măsurare automată a paleților permite citirea și înregistrarea dimensiunilor și greutății paleților, adică ale obiectelor mari.

Sistemul în sine poate fi montat pe podea, pe tavan, pe pereți sau în orice loc convenabil pentru măsurarea paleților și produselor de dimensiuni mari. Acesta vine la pachet cu un controler PC instalat pe panou, un monitor cu ecran tactil pentru monitorizarea în timp real a datelor și pentru efectuarea setărilor de rigoare, dar și cu un software dedicat pentru înregistrarea informațiilor. Pentru mai multe detalii legate de avantajele acestui sistem pentru depozitul tău de marfă, vezi în catalogul Eutron.

3. Sistemul de măsurare automată pe Bandă/Conveyor

Sistemul de delimitare a greutății și dimensiunilor unui produs pe bandă este conceput în mod special pentru eficientizarea proceselor din depozit (măsurarea pachetelor aflate în mișcare – , pe benzile transportatoare sau din hub-urile de triaj) și pentru companiile care folosesc aplicații automate de expediție a mărfurilor. Această soluție propusă de Eutron este ideală pentru un management optim al spațiului și pentru a atinge viteza cu care trebuie îndeplinite sarcinile din depozit fără să existe erori umane. Prin intermediul acestei soluții, sunt create două avantaje primordiale : creșterea satisfacției clienților cu privire la procesarea comenzilor  îmbunătățirea imaginii firmei în rândul competitorilor.

Alege soluțiile Eutron pentru organizarea eficientă a unui depozit de marfă!