Vrei să lucrezi în străinătate? Iată care sunt actele de care vei avea nevoie

Dacă îți dorești un job în afara țării, atunci cu siguranță te-ai întrebat care sunt actele de care ai nevoie. Îți spunem, în acest articol, ce ar trebui să conțină dosarul tău.

 

Actele de care ai nevoie dacă vrei să lucrezi în străinătate 

În esență, dacă vrei să muncești în altă țară ai nevoie în primul rând de cartea de identitate și de CV. Dar acestea nu sunt de ajuns. 

 

Actele principale de care ai nevoie pentru orice job sunt următoarele:

  • cartea de identitate: în copie și original.
  • pașaportul în original și paginile cu fotografia și viza în copie. Viza nu este necesară pe teritoriul Uniunii Europene (UE).
  • cazierul judiciar.
  • dovada emisă de Ministerul de Interne, din care rezultă că nu ai interdicția de a părăsi localitatea, sau de a circula liber în afara granițelor țării.
  • adeverință medicală emisă de doctorul tău de familie, din care reiese că ești apt de muncă.
  • CV-ul actualizat, obligatoriu pentru orice angajare, fie în țară fie în străinătate. Cel mai bine ar fi să ai unul în format Europass, fiindcă acesta se folosește pe teritoriul UE.
  • certificate școlare, profesionale, în original și copie.
  • adeverințe. 
  • diplome care atestă că ești pregătit pentru locul de muncă pe care îl vizezi.

 

Toate documentele trebuie traduse în limba țării angajatorului, de către un traducător autorizat. 

 

Important de știut dacă vrei să lucrezi în afara țării

  • Este posibil ca unele agenții de recrutare să se ocupe de traducerea actelor pentru angajarea în străinătate, iar serviciul poate fi inclus, sau nu, în comisionul perceput solicitantului. 
  • De asemenea, poate fi posibil ca persoana care pleacă la muncă în străinătate să aibă nevoie de o procedură suplimentară, apostila care trebuie aplicată pe documente. Această procedură însă nu este necesară peste tot. 
  • Angajatorii care sunt interesați de forța de muncă din România solicită un set de acte, care sunt traduse în limba țării respective. Se mai solicită contractul de muncă semnat de angajator și angajatul român. 
  • În UE se cer aceleași acte, dar în acest caz vorbim despre un principiu de fapt, pentru că, în funcție de țara de destinație, angajatorul poate solicita și alte acte.
  • În cazul în care lucrătorul român apelează la o agenție de plasare a forței de muncă, aceasta alcătuiește dosarul, se ocupă de încheierea contractului, trimite actele în străinătate. Aceste acțiuni se fac contra unui comision care poate varia de la o agenție la alta și în funcție de munca prestată.

 

Sfaturi dacă vrei să lucrezi în străinătate

  • Multe persoane își doresc un loc de muncă în străinătate, dar ar fi bine să verifici atât angajatorul, cât și firma de mediere și contractul de muncă înainte de a-l semna, cu scopul de a preveni orice eventuală înșelătorie.
  • Dacă ești interesat să cauți locul de muncă prin intermediul unei firme de mediere, verifică în prealabil (la ITM-ul județean) dacă este acreditată.
  • Intră pe forumurile de discuție și verifică părerea oamenilor care au lucrat cu acea firmă de mediere, sau cu acel angajator.
  • Dacă verifici viitorul angajator pe internet, ai grijă să găsești o adresă de e-mail și un număr de telefon valid. Eventual poți suna la firmă direct pentru a cere mai multe informații.
  • Verifică contractul de muncă înainte de a-l semna. Documentul trebuie să conțină, în mod obligatoriu, informații precum: durata contractului, funcția, condițiile de angajare, durata timpului de muncă, durata de repaus, tariful orar, salariul lunar, data de plată a salariului. 

Un job în străinătate îți poate deschide multe oportunități. Tot ceea ce trebuie să faci este să găsești jobul potrivit și să te asiguri că riscul este minim pentru tine. Iar pentru asta este nevoie să faci toate verificările necesare.