Ce verificări trebuie să faci mașinii înainte de a te deplasa către destinația de vacanță pe timp de vară

Odată cu venirea sezonului cald, majoritatea oamenilor se gândesc automat la concediu, la faptul că se pot bucura în sfârșit de vremea frumoasă în compania celor dragi. Pentru a avea o vacanță reușită, aceasta trebuie planificată din timp și necesită multă implicare. Dacă decizia de a merge într-o călătorie este una spontană, pot apărea diverse probleme ce țin de transport și de cazare, care ar putea duce la anularea programului stabilit.

În cazul în care vei merge cu mașina în vacanță și tu ești șoferul, este esențial să nu lași pe ultima clipă verificările autoturismului din punct de vedere tehnic. Atunci când realizezi pe cont propriu sau la un atelier auto o revizie completă, trebuie să iei în vedere câteva aspecte importante. Dacă vrei să aflii ce anume trebuie să fie verificat la mașină ca să fii pregătit pentru un drum lung, atunci citește în continuare articolul.

Iată ce trebuie să verifici neapărat la autoturism înainte de a merge în vacanță:

 

  • Anvelopele

 

Când vrei să mergi în vacanță în sezonul cald, este necesar ca autoturismul să fie echipat corespunzător, cu anvelopele potrivite, pentru a putea face față temperaturilor ridicate. De asemenea, datorită numărului mare de kilometri pe care autoturismul îi va parcurge și presiunii datorate greutății bagajelor, anvelopele nu trebuie să prezinte defecțiuni. Pentru a te asigura că mașina este echipată adecvat, poți să găsești un nou set de anvelope de vară la un preț avantajos și cu livrare rapidă, pe site-ul Anvelino.ro. Este recomandat ca mașina să nu fie supraîncărcată, pentru a păstra anvelopele de vară într-o stare cât mai bună pe o perioadă lungă de timp.

 

  • Bateria

 

Înainte de a pleca la drum este important să verifici starea de încărcare a bateriei auto, începând cu o simplă pornire a motorului. În cazul în care ai permis auto de puțin timp și nu ești încă familiarizat cu realizarea de unul singur a unei evaluări a stării bateriei, atunci trebuie să mergi cu mașina la un atelier auto, pentru o verificare concepută de către un expert.  

 

  •  Centurile de siguranță

 

Pe timp de vară, din cauza numărului mai mare de persoane care călătoresc, șansele unui accident în trafic sunt ridicate. E important de știut faptul că, în cazul unui asemenea incident, centurile de siguranță vor ține pasagerii în interiorul mașinii. De aceea, nu trebuie să pui sub semnul întrebării utilitatea lor, fiind necesară o verificare periodică, întrucât de ele depind viața ta și a persoanelor din autoturism.

 

  •  Luminile

 

În situația în care luminile mașinii nu funcționează, viața persoanelor din mașină, dar și a persoanelor din apropiere, poate fi pusă în pericol. Pentru a evita o amendă în cazul unui control al autorităților, asigură-te că ai în portbagaj câteva lumini de rezervă.

 

  • Trusa de prim ajutor

 

Pe drumul spre destinația de vacanță pot apărea diverse situații neprevăzute, precum un accident în care sunt implicate mai multe persoane. Pentru a putea ajuta răniții până ajunge cadrul medical specializat, o trusă de prim ajutor poate salva numeroase vieți. Prezența acesteia în autoturism este obligatorie prin lege și are o reală importanță atât în problemele minore, precum o simplă zgârietură, cât și în cele majore, precum răni multiple în cazul unui accident în trafic. 

Așadar, înainte de a pleca la un drum mai lung, în calitate de șofer trebuie să faci câteva verificări importante ale mașinii din punct de vedere tehnic, pentru a te asigura că totul este la locul lui și că nu vor apărea situații neplăcute care ar putea strica vacanța.

Sursă foto: pexels.com