Cum se obţine un împrumut într-o perioadă cu dificultăţi pentru piaţa financiară?

Pandemia mondială provocată de virusul SARS COV2 a zguduit puternic toate sectoarele de activitate, inclusiv pe cel bancar. Piaţa de creditare continuă să fie afectată de criză economică generată de această situaţie incertă. La nivelul sistemului bancar s-au produs numeroase modificări. Dacă te numeri printre cei ce intenționează să acceseze un împrumut în această perioadă este important să cunoşti toate detaliile. Regulile s-au modificat, deci trebuie să ştii care sunt noile condiţii de creditare agreate de bănci. În rândurile următoare vei descoperi cum poţi obţine un împrumut, cum te protejezi dacă vrei să faci un credit dar şi câteva recomandări ale specialiştilor din domeniu cu privire la creditele bancare.

Cum se obţine un împrumut în această perioadă?

Recomandările specialiștilor pentru instituţiile bancare din Europa, şi România, în această perioadă de pandemie sunt de acordare de credite cu prudenţă și “doar  în măsura în care consideră că populația și companiile le vor putea rambursa”, de monitorizare atentă a împrumuturilor acordate, de acoperire a pierderilor generate de creditele neperformante.

Ca urmare a recomandărilor făcute de Consiliul de Supraveghere a BCE, multe bănci au luat măsuri, acordă credite mai prudent. În cazul împrumuturilor imobiliare a crescut cuantumul avansului până la 35%. A scăzut gradul de îndatorare agreat. O altă măsură luată de bănci este de acordare de credite cu precauţie  persoanelor care activează în anumite domenii, considerate riscante.

Pe partea de documentație lucrurile nu s-au modificat foarte tare, solicitantul fiind nevoit să prezinte o copie a C.I. şi să semneze acordul ANAF. Cu aceste documente pot fi solicitate credite online sau împrumuturi în sediile fizice ale băncilor si IFN-urilor.

Cum te protejezi dacă vrei să realizezi un împrumut în timp de pandemie?

Pandemia nu a venit cu modificări doar pe partea de metodologie ci şi de logistică. Astfel pentru spori siguranța personală a angajaţilor, a clienţilor şi a partenerilor, institutiile financiare au luat o serie de măsuri. Ca primă măsură de protecţie, acestea recomandă informarea online. Dacă vrei să accesezi un împrumut, te poţi documenta online cu privire la detalii, condiţii de creditare, acte. Toate institutiile financiare pun la dispoziție numeroase instrumente digitale, prin intermediul cărora se pot obţine informaţii importante. Cei ce nu reuşesc să obţină detaliile dorite pot contacta telefonic operatorii bancari. Dacă totul decurge bine te poţi prezenta. intr-un punct de lucru.

Pentru siguranţa ta este important să nu mergi fără a avea stabilită o întâlnire cu unul dintre operatorii de credite. În bancă, respectă recomandările de ordine interioară şi păstrează distanţa.

Recomandările specialiştilor, dacă vrei să faci un credit

Pentru a avea siguranța că vei putea achita ratele lunare, nu vei intra în incapacitate de plată şi nu vei fi raportat către Biroul de Credite organizează-te. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să iei decizia bună.

Fă o listă cu cheltuielile lunare. Pune în balanţă veniturile şi cheltuielile, fii obiectiv şi observă dacă îţi permiţi o rată lunară.

Învaţă să faci economii. Achiziţionează produse alimentare de sezon şi renunţă la brandurile costisitoare în detrimentul produselor locale mai puțin costisitoare.

Interesează-te de condiţiile de amânare sau prelungire a ratelor. Fii chibzuit, situaţiile neprevăzute pot apărea chiar şi în cazuri solide.