Dezvoltarea abilităților interpersonale ale copiilor și importanța acestora

Copiii își formează caracterul, dezvoltă relații de lungă durată și depășesc adversitățile prin interacțiunea cu oamenii. Modul în care părinții și familia în general interacționează cu copilul, îi va oferi acestuia idei despre cum să socializeze, și cum să se comporte în afara casei. Astfel, este esențial ca părinții să fie un exemplu.

Iată care sunt unele dintre cele mai importante abilități interpersonale ale copiilor pe care trebuie să le cultivați și perfecționați încă de la naștere:

1. Comunicarea non-verbală 

Limbajul corpului, contactul vizual și expresiile faciale transmit copiilor starea noastră reală. Ei au capacitatea de a comunica în mod activ, chiar înainte de a învăța să vorbească. Acesta este primul mod de comunicare pe care bebelușii îl învață. Comunicarea non verbală poate fi esențială în primii doi ani când copiii nu pot exprima în cuvinte chiar tot ce își doresc. Comunicarea non-verbală se poate cultiva cu ajutorul jocurilor simple, cum sunt cele cu cartonașe, când cei mici pot recunoaște anumite animale, forme, sau culori.

2. Comunicarea verbală

Felul în care rostim cuvintele și tonul vocii noastre, sunt copiate de către cei mici și se imprimă încă de la început în vocabularul și modul lor de a se exprima. Acest lucru poate fi observat încă de la primul gângurit și până la interacțiunea cu copiii de aceeași vârstă. Comunicarea verbală, în special la copiii mai mari poate fi cultivată prin a vorbi cu ei despre ce le stârnește interesul, sau despre cum a fost ziua lor la grădiniță sau la școală. Sesiunile de joacă cu copii de aceeași vârstă sunt esențiale.

3. Conștientizarea emoțională

Învățarea prin joc este cea mai bună modalitate de a ajuta copiii să se dezvolte. Copiii cu vârsta peste 6 ani își pot lucra la abilitățile interpersonale și își pot crește conștientizarea emoțională prin jocul de rol din gama LEGO Friends pe care îl găsiți la Altex.ro. Copiii își pot imagina tot felul de scene și pot juca fiecare roluri diferite cu ajutorul personajelor jocului, animalelor, și vehiculelor. Interacțiunea cu alți copii, și crearea poveștilor proprii, sunt esențiale în învățarea și recunoașterea proprilor emoții, dar și a celor din jur.

4. Capacitatea de a asculta

 Aceasta poate fi o provocare pentru mai toți părinții. Păstrarea contactului vizual, comunicarea de instrucțiuni scurte și oferirea unui feedback bun pot ajuta copiii să se concentreze mai bine la ceea ce avem să le comunicăm. În plus, și ei, la rândul lor, pot învăța cum să capteze atenția celor din jur.

5. Luarea deciziilor

Copiii trebuie să știe că au dreptul de a lua propriile decizii. Alegerile simple, de la hainele pe care doresc să le poarte la școală și până la cărțile preferate, pot avea un impact major pe termen lung. Un copil care nu este lăsat să aleagă nimic va avea reale dificultăți în a lua o hotărâre și la vârsta adultă. Cei mici trebuie să știe să formuleze cerințe, să știe care sunt opțiunile lor, și să poată cântări avantajele și dezavantajele, și să poată să spună și nu.

La fel de important este ca un copil să știe cum, și mai ales, că are dreptul să își exprime punctul de vedere într-un mod clar și adecvat, dar și că trebuie să ia în considerare și pe cei din jur. Astfel, abilitățile interpersonale sunt calități esențiale ce pot fi perfecționate de timpuriu. Acestea dictează modul în care copiii vor relaționa cu cei din jur, și influențează în mod direct viața de zi cu zi.

 

Sursa foto: Unsplash.com

CategoriiFără categorie